Conf. Dr. Ruxandra Râjnoveanu
Conferențiar Universitar Habil. Dr. Ruxandra Râjnoveanu
UMF “Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca
Șef Disciplina Medicină Paliativă
Doctor în Științe Medicale, Competență în Somnologie și Endoscopie bronșică, Atestat în Îngrijiri Paliative.
Din anul 2002 până în prezent, desfășoară stagii clinice și cursuri pentru studenții Facultății de Medicină și Programele de studiu AMG, BKT; activitate clinică și de cercetare, autor și co-autor al mai multor articole și cărți de specialitate; îndrumător științific pentru lucrări de licență ale studenților de la Facultatea de Medicină; participant în cadrul unor proiecte de cercetare și studii clinice; medic primar pneumolog, șef sectie Pneumologie 2 în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie “Leon Daniello”, Cluj-Napoca. Coordonator al Grupului de Lucru de Îngrijiri Paliative în Boli Respiratorii din cadrul SRP.
Din anul 2021 până în prezent, șef Disciplina Medicină Paliativă din cadrul UMF “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, fiind implicată în activitatea didactică, științifică și profesională aferentă acestui domeniu.